Steaua a vrut 3-0**

Steaua a vrut 3-0**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oficialii roș-albaștrilor au sperat cel puțin pentru câteva ore că pot câștiga toate cele trei puncte al meciului cu Dinamo, după ce în cursul dimineții de ieri a apărut zvonul că Lucian Goian avea patru cartonașe galbene și nu ar fi avut drept de joc în meciul cu Steaua.

După o analiză a reporterilor ProSport s-a aflat că meciul în care Lucian Goian ar fi luat un cartonaș galben neînregistrat la LPF a fost Dinamo – Unirea Urziceni din turul campionatului. Contactat telefonic, arbitrul întâlnirii respective, Marius Avram, a elucidat misterul. “Nu l-am avertizat atunci pe Goian, deși atunci când am revăzut meciul alături de tatăl meu, noi am observat că cei doi comentatori ai jocului au spus că eu i-am dat cartonaș galben lui Goian.

Nu este adevărat! Atunci, eu l-am avertizat pe Ropotan, Goian era și el lîngă fotbalistul accidentat de la Urziceni și probabil că de aici a plecat confuzia”, a încheiat Avram. La rândul său. Constantin Dănilescu a respins și el categoric faptul că Lucian Goian avea patru cartonașe galbene. “La LPF, Goian era înregistrat cu 3 cartonașe galebene. Avem și noi pe cineva care se ocupă de evidența cartonașelor separat de ce apare în ziare și nu puteam face o asemenea gafă”, a încheiat Dănilescu.

“Aveam doar trei cartonașe galbene. La Dinamo nu se fac astfel de greșeli”
Lucian Goian, fundaș Dinamo
 
Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise

Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×